In data de 30.05.2023 a avut loc primul atelier de formare și testare a outputului intelectual, organizat cu grupul țintă al proiectului ERASMUS+ ”THINK DIFFERENTLY AND ACT DIFFERENTLY” (2021-1-RO01-KA220-ADU-000030224) implementat de Asociația SMART EDUCATIONAL PROJECTS. In cadrul atelierului derulat cu 20 de părinți și copii aceștia au învățat cum pot schimba obiceiuri din viața cotidiană pentru a deveni mai prietenoși cu mediul înconjurător. In următoarele săptămâni fiecare dintre ei va încerca să facă acest lucru în propria familie, împărtășind apoi fotografii sau filmulețe cu micile schimbări produse.
În cadrul atelierului de formare din data de 17.10.2023 la care au participat 10 familii am abordat ca temă ECONOMIA CIRCULARĂ.
În primul modul al atelierului cursanții au descoperit caracteristicile și avantajele acestui tip de economie dar și provocările cu care se confruntă cei care doresc să implementeze economia circulară acasă sau la locul de muncă.
În cel de-al doilea modul, copiii sub îndrumarea părinților și a formatorilor asociației au experimentat upcycling-ul, dând o nouă viață unor obiecte care ar fi ajuns la groapa de gunoi.
În următoarele săptămâni, participanții la atelier vor implementa acasă principiile economiei circulare: REDUCE-REUTILIZEAZĂ-RECICLEAZĂ.
Pentru a sensibiliza cât mai mulți membri ai comunității locale să aplice acasă sau la locul de muncă principiile economiei circulare, SEP va desfășura, începând cu luna noiembrie 2023, campanii de informare despre ECONOMIA CIRCULARĂ.