NOI COMPETENȚE PENTRU NOI PROVOCĂRI ÎN EDUCAȚIA ADULȚILOR
Proiectul „Noi competențe pentru noi provocări în educația adulților” răspunde priorității europene orizontale Incluziunea socială și priorității specifice domeniului Educația adulților care vizează extinderea şi dezvoltarea competenţelor educatorilor.
Prin implementarea acestui proiect dorim să extindem și să dezvoltăm gândirea critică, competențele sociale, civice, interculturale ale formatorilor organizației noastre. Scopul extinderii și dezvoltării acestor competențe este de a îmbunătăți oferta educațională a SEP adresată adulților.
Domeniile în care dorim să îmbunătățim competențele formatorilor noștri sunt:
- elaborarea de traininguri adaptate educației adulților, mai eficiente și mai atractive;
- gestionarea conflictelor ca parte a managementului carierei oricărei persoane, dar și ca parte
integrantă a activității educative derulate de formatorii noștri și de membrii stafului în proiectele europene;
- introducerea practicilor incluzive în activitățile de formare prin înțelegerea/acceptarea diversității culturale
- comunicarea eficienta într-un mediu intercultural
Pentru îndeplinirea scopului propus am stabilit 3 obiective:
O1) Dobândirea de către 3 formatori ai SEP de noi abilități și competențe în domeniul managementului conflictelor în vederea integrării acestei tematici în activitățile de formare.
O2) Dobândirea de competențe în domeniul incluziunii sociale prin înțelegerea și acceptarea diversității culturale pentru 3 formatori ai SEP, în vederea implementării acestora în cadrul trainingurilor SEP.
O3) Îmbunătățirea competențelor de elaborare a cursurilor destinate adulților pentru 3 formatori ai organizației care să ducă la creșterea calității trainingurilor din oferta SEP.
Atingerea obiectivelor va avea un impact major asupra participanților care își vor îmbunătăți atât competențele profesionale cât și pe cele personale dar și asupra SEP care va oferi servicii educaționale de o calitate sporită. Beneficiarii acestor servicii vor fi membrii comunității locale.